Incercarea de a fi infantil

Akaete · Trimis: 02/08/2009 23:27 Titlul subiectului: Incercarea de a fi infantil

Nu e HP.
E mini si asta.
Summary:Te urasc.
Anotatie:Cred ca asta у singura chestie care imi place cum a iesit.

"Îmi doresc zăpada.
Îmi doresc peisajul veşnic al unei ierni cu dificitul de căldură,cu inevitabilul alb nefamiliar şi utopia dorinţelor infantile înspre primăvara.
Îmi doresc zăpada.
O vreau aici,afară,în covorul ce învelește ghioceii,ce nu-i îngăduie pământului să respire,dar nu acolo.Nu acolo unde este ea,nu în ochii tăi,nu în cuvintele tale,nu în eleganţa ta ucigătoare şi nu înăuntru.
Ştii,urăsc gheaţa ce-ţi constituie întregul.Ce ţi-a pătruns în oase,ce-ţi adie din privire.
Urăsc griul acela rece,străin,iernatic din ochii tăi.Urăsc această nuanță a ploii,a asfaltului ce se aruncă cu disperarea unui sinucigaş sub cauciucurile maşinii mele,a costumelor fraierilor ce îi voi vedea în curand asupra florilor de trandafir pe jumătate ofilit de la căldura inutilă a verii în care pare că şi cerul ăla se topeşte.
Urăsc ceea ce încerci mereu să desenezi pe dermă albă a feţei tale,expresia aia a nimicului,a nepăsării şi a superiorităţii.Urăsc suprafaţa netedă şi neagră a părului ce-ţi alunecă pe obrajii palizi,fractura aeriană a buzei tale superioare,galbenul ce-ţi îmbracă pielea în lumina unei singure lumânări şi siluetul atât de depărtat din visele mele,acompaniat mereu de acordurile condoleanţei a chitarei acustice sau a vioarei din şcoala noastră de muzică clasică.
Urăsc timbrul vocii tale ce nu tremură niciodată şi care nu mă urmăreşte nici acum,chiar dacă nu faceai înainte parte din zilele mele.
Urăsc umbra de la bluza ta albă şi dantelată facută în Italia de către cineva ce nu dormea cu nopţile pentru a face cât mai ușoară croitura,care cade pe gâtul tău.Urăsc degetele tale lungi şi subţiri cu care închei aceiaşi bluză şi cu care îndepărtezi o şuviţă neagră şi cu care întorci pagina îngălbenită de timp a unei cărţi ce o urăsc cu aceeaşi putere.
Urăsc surâsul de pe buzele tale care ţi-a fost dăruit de nişte oameni ce te numeau un mic prinţ şi care te-au făcut prizonierul propriei boli şi sclavul propriei minciuni şi propriilor sentimente superficiale,turnate zilnic în propria viaţă falsă.
Urăsc privirile tale pline de râs sarcastic şi dorinţă de răzbunare pentru nimic,ce nu mi-au fost adresate niciodată,şi recunoştinţa inexistentă pentru ocazii din nou utopice şi prea amar de dulci care nu s-au atins nici de inconştientul meu şi care nu mi-au aparţinut.
Urăsc resemnarea ce te înconjoară,resemnarea cu faptul că casa ţi-a fost distrusă de cadavrele unor dorinţe şi sperări neîmplinite şi de atunci vântul dureros de rece trebuie să-ţi sufle în faţă iar soarele să încălzească locul de lângă tine,şi sistemul tău de coordonate personale nu are raza mai mare de un metru sau un milimetru.
Urăsc ideile tale de un teatru de păpuşi stricate în care poţi recomandă doar rolul unei prefăcătorii de dragoste sau prietenie pe care nu le-ai simţit nicicând şi care îţi sunt la fel de străine ca carnea însângerată a unei balene ce va fi servită ca prânz oamenilor din iglu.
Urăsc că guşti viaţa bând din cupe de cristal umplute cu dezamăgiri topite ca iadul în vin franţuzesc şi mâncând cu instrumente din metal ce seamană cu aurul,acoperite de pietre ce seamănă cu diamantele,componenţa cărora este nefericirea străină.Pentru că nu ai simţit niciodată fericirea şi nu ştii cum e contrariul ei.
Urăsc că nu am putut să-ţi aparţin ieri şi nu vom avea ce să ne aducem aminte mâine,pentru că fiecare pas confecționat ne ducea în direcţii opuse,iar fiecare fulg de nea ce se oglindea în surul ochilor tăi se pierde în prăpastia neagră dintre acele direcţii.
Urăsc că singurul lucru pe care îl cereai de la viaţă era doar posibilitatea de a respira,şi sensurile tale contrarii nu le puteai înţelege nici măcar tu,cu toată firea ta îngheţată.Urăsc că nu îmi vei zice niciodată adio pentru ca nu ai vrut să auzi niciodată salutările mele.
Urăsc că câteodată par să aud tânjirile tale mute care seamană cu crăpătura mătasei hainelor din garderoba ta.
Urăsc că nu pot să-ţi dau picăturile ploii ce le-am prins în palme ţie,chiar dacă nu le vrei.
Urăsc că nu suntem în mulțimea în care am putea număra norii şi colecţiona scoici împreună,pe care să le punem pe rafturile dulapului comun,sau în care am putea prinde împreună razele de soare.
Urăsc că singurătatea pe care aş vrea cu disperare să mi-o iau mie te biciuieşte încontinuu.
Habar nu ai cât de mult te urăsc.

Şi cel mai mult urăsc că nu îmi vei mai putea întoarce cuvintele înapoi,chiar dacă nu ai vrea.Ai început să colecţionezi scoicile şi să numeri norii. "

Morty · Trimis: 02/08/2009 23:32 Titlul subiectului:

ador cum ai scris tot:X

descrierea tot:x

imi place extrem de mult:x

tu te descarci sau ce? Smile

)

oricum il ador:X
_________________
Incercarea de a fi infantil

madalina · Trimis: 03/08/2009 02:54 Titlul subiectului:

multa descriere, chiar e minunat.
mai pune

Akaete · Trimis: 03/08/2009 12:01 Titlul subiectului:

Nu ma descarc,pentru ca nu ii este adresat cuiva anume.
Cand scriu,imi deconectez creierul si degetele singure culeg textul ^^

Thanks.