*targul de fictiune*

ImmortalWings · VIP user Data inscrierii: 03/Iun/2008 Mesaje: 1124

M-am hotarat sa imi deschid un topic in care sa pun bucati de fictiune scrise de mine...

Vreau sa cititi doar daca simtiti nevoia sa o faceti pentru ca nu reusesc sa las commenturi la ficurile voastre. Imi cer scuze ca nu le citesc. Sunt sigura ca aveti idei foarte bune, dar chiar nu am cum...

Se pare ca prietenilor mei le-au placut bucatile de fictiune pe care le-am scris pana acum si sper sa va faca si voua placere sa le cititi.

So, here goes Targul de fictiune [motto-ul meu: write it or run from it]

Sah mat

Din nou tulburam linistea apasatoare a Incaperii Fara de Sfarsit. Alergam in nestire prin intuneric si n-o zaream nicaieri. Mereu facea pe misterioasa. Aburii imi ieseau pe nari de fiecare data cand expiram agitata caci in Incaperea Fara de Sfarsit nu era niciodata cald. Ne placea sa simtim frigul intepator pe dermă noastra aproape purpurie. Ne umaniza durerea acestuia.

M-am oprit din alergat si mi-am dus mana dreapta la piept. Cu stanga, mi-am dat pe posterior suvitele de par violet – bucle infantile ce se revarsau pe spate, pana-n talie. Am incercat sa patrund intunericul cu privirea.

Iat-o ! Statea la cativa pasi de mine asezata pe un morman imens de granit. De undeva din departare, o raza de lumina orbitoare se opri pe suprafata lucioasa a pantofilor ei de lac. Isi misca jucaus piciorul in cercuri, impingand raze taioase catre mine. Cateva imi intepara bratul gol. Pielea isi reveni la normal instantaneu si durerea eliberatoare fu aproximativ inexistenta. Ochii nostri sticlosi se intalnira : materie din materia mamei mele, oglinda mea, unite-n gand, leite-n infatisare.

-Te misti cam incet zilele astea ! Parul purpuriu ii acoperea pe jumatate fata copilaroasa. Puteam zari urma unui ranjet cu toate ca incerca sa disimuleze.
-Poate ca nu am un motiv suficient de bun sa ma grabesc...
Am vazut-o ducandu-si degetele minuscule la gura si am auzit-o chicotind. Apoi, pamantul s-a miscat sub mine si, in urmatorul moment, m-a ridicat pana la nivelul ei. Nu m-am dezechilibrat in niciun moment, nu m-am speriat – caci nu e in natura noastra, nu are logica.

-Azi ne jucam! explica ea, mai entuziasmata decat mi-as fi dorit.
Din buzunarul rochiei sale scoase un glob clar atat de mic incat reusea sa-l cuprinda intre degetele sale. Cu o miscare gratioasa ii arunca in golul dintre noi doua. Din locul unde acesta ateriza, aparu o bolta imensa ce ne lumina chipurile identice. Ii vedeam buzele aproape negre tuguindu-se intr-un zambet de rau augur si ochii ei sticlosi cercetand fiecare coltisor – caci ochii intr-adevar ne erau rarisimi : fragmentati in miliarde si miliarde de cioburi multicolore puteau sa intrezareasca si cel mai mic detaliu, oricat de departe ar fi fost, in timp sau spatiu. De aceea nu mi-a fost greu sa-mi dau seama ce vedeam in bolta luminoasa. Era o planeta. Erau oameni. Era viata.

Deasupra ei se aseza o panza transparenta cu linii perpendiculare trasate cu precizie. De sub patratele negre si albe rasareau figurine din marmura ici si colo.
-Jucam sah ?
-Ai ghicit, surioaro ! Albe sau negre ?
-Negre. De unde il ai ?
-Unchiu`...
Piesele nu se aflau la locul lor.
-Cineva a inceput jocul.
-Si noi o sa-l continuam...
Am asteptat ca ea sa mute prima caci ii cedasem ei colorație alba.
-Gresita alegere ! Ti-am luat nebunul !

Si, zicand acestea, ii facu semn calului ei sa sara peste un pion si sa cada in patratul ce gazduia nebunul meu. Acesta se facu tandari si bucati din el zburara in toate directiile. Ochii nostri au remarcat fără întârziere o schimbare la planeta dintre noi.
-Invazia popoarelor barbare ! cuvintele mi-au iesit fara sa stiu macar ce inseamna, luandu-ma prin surprindere. Intuitia noastra ne lua mereu prin surprindere.
Cealalta ,,eu’’ isi dadu parul dupa ureche si se multumi doar sa adauge :
-Muti sau consideri ca te-am batut deja ?
Am scos un marait agresiv si am pornit din plin cu regina. Ea si-a frecat ganditoare barbia pentru o secunda si a inaintat cu un pion. Mi-am mutat tura... si ea nebunul.
-Ai inceput sa faci si tu greseli, i-am reprosat razbunator in timp ce nebunul se faramita sub greutatea reginei mele.

Si din nou ne-au alunecat privirile spre bolta vie.
-Alchimistii descopera din greseala praful de pusca.
Vorbele ii scapasera precum mie adineauri. Sub noi oameni se prabuseau la pamant cand plumbul le strapungea pieptul. Noi nu intelegeam...

-Sa nu-mi zici ca renunti, am intaratat-o nerabdatoare.
Isi scutura capul hotarata, nasul ei ascutit taind aerul inghetat.
-Nici prin gand nu imi trecea.
Se apropie mai mult de tabla de joc si incepu sa-si miste copilaros picioarele. Au urmat o înșiruire de victorii minore in urma carora balanta ramase in continuare echilibrata. Ca si pana atunci, planeta se altera la fiecare greseala pe care una dintre noi o facea. Am trecut de Marea Schisma, razboaie civile, holera.

Jocul devenea intens. Era timpul pentru o strategie vicleana. Timp de mai multe mutari ne-am jucat de-a soarecele si pisica. Niciuna dintre noi nu obtinea vreo victorie insa amandoua ne indreptam treptat spre lovitura de gratie. Si iat-o ! Regina ii era in colt si nimic nu ma impiedica sa i-o scot din joc.

Buzele i se intredeschisera cu surprindere si coltii din cristal ii sclipira amenintator. Inainte ca sora mea sa mute, Primul Razboi Internațional izbucni chiar sub privirile noastre. De ce ? Nu ma interesa deloc in momentul respectiv caci facusem o greseala capitala : nu ii vazusem nebunul. Regina mea impartasi acelasi destin ca si geamana ei alba. Mi-am muscat salbatic pumnul. Rasul nu era in natura noastra si, cu toate ca noi mereu cochetam cu umanizarea, in momentul respectiv nu putea s-o aud.

-Termina ! am urlat la ea. Si tu ti-ai pierdut regina !
Nu ma lua in seama caci privirea ii ramase atintita asupra haului dintre noi.
-Ciudat Holocaustul asta... adauga in soapta, cu indiferenta.
Avea dreptate : sute de mii de oameni abordasera pozitii orizontale deasupra solului, cu totii incremeniti. Cei care se mai aflau in picioare faceau miscari haotice carora noi nu le gaseam sens.

Nu-mi placea nimic din ce vedeam si am favorit s-o privesc pe ea. Deodata, isi scutura capul de parca tocmai isi revenise dintr-o stare de visare. Dar stiam mai bine de atat – noi nu visam. Oare isi calcula miscarile ? Mai aveam doar nebunul si patru pioni. Ei ii ramansese calul, tura si un pion. Jucasem la sange... desi nu as putea spune daca avem sange fiindca nicio taietura nu fusese indeajuns de adanca incat sa aflam.

Ea a mutat calul, eu am inaintat cu un pion, ea si-a mutat tura si eu am continuat sa inaintez cu pionul. Cu urmatoarea miscare imi ameninta regele asa ca am fost nevoita sa ma retrag. Curios lucru se intampla acolo jos, intre noi : daca pana atunci toate schimbarile majore avusesera loc atunci cand pierdeam piesele, de data aceasta era suficient sa le miscam. Am inceput sa simt o strânsoare diferita ce venea de acolo, opusa frigului intepator cu care eram obisnuita. Auzisem de caldura pana atunci, dar nu eram sigura ca asta simteam.

Mantaua luminoasa ce invelise planeta se transformase intr-o pacura gri ce ar fi fost greu de patrus daca privirea noastra n-ar fi fost omniscienta si omniprezenta.
-Continua sa muti, m-a indemnat ea.
Am inaintat din nou cu pionul. Scopul meu era sa ajung la capatul tablei de sah cu el. Mi-as fi recuperat regina si victoria ar fi fost de partea mea. Dar oare judecata imi era la fel de slaba ca pana atunci ? Poate...

Reactia ei se lasa asteptata, caci una din miliardele de cioburi ale ochilor sai ramase atintita pe planeta. Nu am inteles de ce dintre toate locurile si momentele posibile ea le alesese pe acelea. Era un colt de pamant uscat, izolat, aproape de stancile far’ de vegetatie, langa mare. Vedeam in detaliu fiecare miscare de unduire rosie, fiecare bucata de lemn care se frangea in flacari, fiecare schelet de casa ce se prabusea intr-un spectacol surd de scantei. Si am stiut degrabă la ce se uita.

In mijlocul focului, un tanar pamantean alerga in nestire. Isi acoperise gura cu maneca bluzei sale si inainta haotic prin ramasitele din jur. Parul sau întunecat lucitor reflecta lumina devastatoare iar in ochii lui bleumarin deschis, ca de pildă pielea noastra, era intiparita groaza.

Si acel ciob din ochii ei, unul dintre miliarde, doar unul singur, se schimba. Nuanță se retrase din el si acesta ajunge perfect străveziu de parca ar fi asteptat ca in urmatorul moment sa fie umplut cu altceva. Dar cu ce ?! Si realitatea ma lovi brusc : de acum nu mai eram identice si asta nu avea sa se schimbe... de acum nu voi mai privi niciodata in oglinda.

-E randul tau, i-am zis. Vocea imi tremura teribil.
Se uita pentru o secunda la mine. Stia si ea acelasi lucru. Observa pionul meu la capat si isi scutura capul.
-Nu mai vreau sa jucam !
Se sprijini cu coatele de marginea tablei si privi in continuare spre Pamant. Am lasat-o. N-am mai zis nimic. Am ramas amandoua in tacere, noi si tanarul care se avanta cu un curaj nebun prin flacarile iadului dezlantuit.

De obicei, mama noastra apare brusc – unde si cand vrea. Are schimbari neasteptate de comportament, ca si noi. Mereu am invidiat-o pentru infatisarea ei atat de umana : are epidermă alba si neteda, par jelly si castaniu, buze de culoarea caramelului, un sirag de dinti ca spuma laptelui ; iar ochi... ochii ei sunt de pamantean : cu iris verde smarald, o singura culoare, cu gene destul de lungi si negre. O cheama Destiny.

Abia ce ma gandisem la ea si isi facu aparitia langa noi. Avea bratele incrucisate la piept, obrajii inrositi si buzele i se subtiasera. Era furioasa. Am aflat iute si de ce :
- Aveti cea mai vaga idee ce ati facut ? Cine v-a lasat sa va jucati aici ?!
Nu o mai vazusem atat de suparata.
-Tot timpul trebuie sa repar greselile voastre ! S-o iau de la capat ! Dar de data asta m-am saturat.
Amandoua am schimbat priviri ingrijorate.
-De data asta n-aveti decat sa va descurcati ! Las pe umerii vostri responsabilitatea.
-Dar, mama... suntem doar niste copii, am soptit speriata.
-Chiar? Mai uitati-va o data!

Pentru un moment n-am inteles la ce se referea, apoi mi-am coborat privirea spre mainile mele. Pielea ce odinioara imi fusese purpurie, acum imi era alba. Picioarele nu se terminau atat de rapid precum m-as fi asteptat. Mi-am dus degetele prin par : era castaniu deschis ! Si sora mea era la fel de surprinsa de noua ei infatisare. Parca se facuse mai frig...

*

-Unchiul Truth nu ne-ar fi lasat niciodata sa cream asa haos. Trebuie sa aflu ce s-a intamplat...
M-am apropiat de ea. Tocmai faurise Oglinda. Suprafata era ca un lichid agitat. Nici una dintre noi nu isi vedea reflexia.
Am asteptat sa spuna ceva.
-Nu pleca ! am apucat-o de umeri, tulburata. Nu esti unul dintre ei!
Isi intoarse privirea proaspat-pamanteana.
-Locul nostru e acolo si nu aici, raspunse ea.
Am scuturat incapatanata din cap.
-Stiu de ce te duci : te duci pentru el.
Ea doar imi zambi.
-Au nevoie de noi...
-Hope, nu intelegi ca nu e nimic uman in noi ?

Se apropie de mine si isi incolaci bratele calde in jurul gatului meu. Din pieptul ei se impingea ritmic un corp strain cunostintelor mele. Imi atinse obrazul cu buzele ei moi. Timpul pamantenilor nu era ca al nostru. Stiam ca nu o voi mai vedea niciodata – nu existase pentru mine cuvantul acesta si, acum ca il descoperisem, ma simteam confuza, rupta de tot ce stiam a fi adevarat.
-O sa fie bine, Faith ! Am incredere in tine.
Imi facu usor cu ochiul. Nu cred ca am simtit-o vrodata mai aproape de mine ca si in momentul acela cand nu mai eram identice-n infatisare si-n gand.
-Vei putea veni si tu candva, cand vei simti ceva uman in tine vei stii...

Imi stranse degetele incurajator si facu un pas in spate. Se contopi cu oglinda si disparu inainte sa-i pot raspunde macar. Suprafata se intari in urma ei si m-am trezit izbind cu pumnul in Oglinda.

Deci asta era adevarata durere? Cand simteai cum o bucata din tine se rupe si nu reuseai sa vezi dincolo de ceata. Am simtit pe obraz apa curgand. De unde venea ? Din ochi ? Si de ce era sarata ?

Hope, unde esti ?
_________________
Harry Potter will always rule! :X
*targul de fictiune* *targul de fictiune*

*targul de fictiune* *targul de fictiune*

New fan-fiction !!!

Candy · Trimis: 20/09/2009 09:15 Titlul subiectului:

asta am citit ink knd il scrisesei :X:X e ff fain. ideea ta de a reprezenta Credinta si Speranta in persoane :X si mai pune si celelalte - Truth si alea alea

asa cum ciripesc pe forumu` asta pasarelele :-" te exprimi teribil de fain, imi place. sunt prea captata in ceea ce citesc. merg cuvintele de la sine.

ai un stil foarte artistic, si nu e de mirare k ai castigat :P

pune`l si pe celalalt :X:X:X