Thanks to Yahoo Messenger

Candy · Trimis: 19/01/2009 18:32 Titlul subiectului: Thanks to Yahoo Messenger

deci, un nou fic semnat Candy *de data asta ma cheama Amanda :lol:

*
nu promit sa fie ceva mega bestial... cv rudimentar care nu necesita multa atentie... doar citire pentru distractie Smile

Titlu: Tnx 2 Yahoo Messenger

Personajele o sa apara dupa aparitia lor in context :-D

So, enjoy... Smile

Sinopsis: Cum totul incepuse? Nu cred ca as putea explica acum. Atunci eram pierduta, dezamagita… ranita. Nu stiam la ce sa ma astept de la viata. Nu stiam la ce sa astept de la un singur cuvant: “maine”. Mi’era atat de frica de tot ce ma inconjoara incat am rupt legatura cu tot ce am putut rupe. Nu mai ieseam din casa si abia mai vedeam lumina zilei. De tot din imrejurul meu imi era greata, stiind ca totul e facut de ei pentru mine… acum nu mai existau si asta imi provoca o durere enorma. Nu stiam cum sa’mi revin. Dar incercam sa fiu puternica si mai merg inainte. Si m’au ajutat întocmai persoanele care ma asteptam mai putin sa ma ajute. Credeti in femei pe internet? Credeti in legatura stransa la distanta? Eu da… acum da…

Capitolul 1
Inceputul.
Cred ca aveam tot ce puteam sa am… aveam o casa super bogata, o scoala buna si niste parinti adorabili. Prieteni multi… prieteni… era ciudat sa aud asta acum. Mereu am stiut ca cei pe care ii consider prieteni nu sunt asa in adevaratul sens al cuvantului. Eram sigura de asta. 100% sigura, dar nu ma puteam impotrivi caracterului ce se formase suficient de clar in mine. Mama era mandra de mine. De ceea cum sunt, si ce fac pentru a’mi atinge telurile. Probabil nu stia tot despre mine. Aveam obiceiul sa infrumusetez peripetiile mele cu o replica – doua din porțiunea mea, insa… in mare parte tot ce spuneam era adevarat. Adica EU eram adevarata. Era ciudat ca peste tot aveam prieteni. In scoala ma saluta jumatate din elevi… chiar si unii pe care ii stiam doar din vedere. Acasa, in cartier si nu numai, ma stiau foarte multi… mai ales baieti. In cartier aveam o gasca de baieti destul de mare, cu care ma impacam destul de bine. Stiam ca le place ca sunt bogata, sunt independenta si mereu gata sa’I ajut, insa in timpul in care am inceput sa cer ceva deja pentru mine, am remarcat ca nu e totul asa sincer si elegant cum parea la inceput. Dezamagirea vietii mele. Mereu incercam sa vad ce’I mai bun in oameni.
Eram o persoana sociabila… desi, pot spune chiar EXTREM sociabila. De cand ma stiu trebuia sa vorbesc pana imi pierd glasul. Eram si un pic neindemanatica in momentele mai putin asteptate, insa asta e… ironia sortii, nu? Mereu m’am impacat mai bine cu baietii… stiti de ce? Acum cred ca imi dau seama. Pentru ca multi ma placeau, insa eram atat de obsedata sa am o mie de prieteni si cunoscuti, incat nu observam sentimentele adevarate ale tuturor, si ii clasam fără întârziere la rangul de “prieteni”. Ciudata’s, nu? Asa mi’ai zis multi, nu doar voi. Va spun cea mai mare taina a mea… sper sa nu ajunga mai departe de ecranele calculatoarelor voastre…. Pana pe la 14-15 ani, eram o fata invizibila, timida, care nu deschidea gura in prezenta a mai mult de 3 persoane. Si apoi peste o vara… BUUUM… si cade jos meteoritul Amanda, o fata integral diferita de cea din anul trecut. O fata cu un tupeu crecut peste vara, cu niste spiridusi in loc de creieri, cu niste idei trasnite si un caracter ABSOLUT nou. Colegii incercau sa nu observe, dar stiti ce? Simteam. Simteam peste tot privirile uimite si nedumerite, chiar socate, cand pentru prima data am primit observatii de la profesor. Cand pentru întâia data am venit fara uniforma si cand pentru prima data devenisem o rebela. Sau cel putin ma asemanam cu una. Perfect…. Imi placea acea noua EU si nu avem de gand sa dau inapoi. Insa ca si oricare om, am facu greseli, am trecut prin pierderi si plăceri si aveam schimbari de dispozitie. Uneori oboseam sa fiu fata aia nebuna cu o mie de colorații in cap. Aveam neovoie de putina odihna, si deveneam din nou fetita cea invizibila. 2 ani au mers asa… aproximativ 2 ani. Cand s’a intamplat catastrofa… poate ati citit despre ea in ziare. Intr’un oras asa mare ca New York se afla totul foarte repede. Am ramas orfana. Sau mai exact, parintii mi’au murit intr’o prabusire de avion. Credeti cum ma simt acum? Urasc avioanele? E putin spus. As fi vrut sa dispara de pe fata pamantului insa… stiu ca nu am ce face. Dupa aceasta tragedie in familia mea, unde mi’am pierdut cei mai iubitori parinti … m’am inchis in camera mea si am plans. M’am inchis in mine si am murit. Ma simteam oribil. Retraiam in mintea mea bolnava orice clipa. Mi’era atat de greu incat… aveam senzatia ca nu mai puteam respira. Numai de cate ori am vrut sa ma omor …! Si niciodata nu am reusit. Eram prea lasa… sau prea puternica cum mi s’a explicat dupa… credeti ca era vorba de un psiholog? Nici vorba. Dupa asa ceva n’as fi in dispoziție sa vorbesc cu cineva care ar fi putut sa’mi spuna: “Ati vrea sa vorbiti despre asta?”. Fiti seriosi! Am supravietuit. Am fost ajutata cumplit de mult de matusa mea Natasha, sora mamei, si sotul ei, Jensen. Cat le sunt de multumita acum… ei m’au convins sa fac acest lucru care m’a schimbat, care m’a ajutat sa inteleg ce inseamna prietenie adevarata… sa inteleg ca trebuie sa ies la suprafata din bezna in care eram…

Cand inca ai mei erau in viata, petreceam mult timp la computer. Ca si oricare adolescent de altfel. Cine nu are calculator in America acum? Pe langa numerosii si falsii uneori prieteni din societatea in care traiam, aveam si 3 prietene pe net. Mai exact, 4, daca sa o consideram si pe prietena mea cea mai buna, cum obisnuiam sa o consider o viata intreaga, care traia in Germania, pentru ca parintii ei s’au mutat acolo, cand ea avea dor 4 ani. Pana atunci era vecina mea. Cred ca va intrebati, ce fel de prietenie la 4 ani? Pai uite, eu tin minte extraordinar de multe. In fiecare vara ea venea in vizita la mine si acele zile probabil erau cele mai pline cu veselie, caci aveam intr’adevar cu cine sa le impart. Miriam, prietena mea era o ciudata ca si mine. Chiar mai mult as putea spune. Fata asta era uneori fitoasa, alteori simpla … era nebuna de’a binelea si… totodata cea mai cuminte din lume. Probabil nici eu n’am ajuns la asa ceva. Sau poate n’am vrut sa ajung. Mereu am tinut la ea ca la sora pe care n’a fost dat s’o am. Vorbeam zilnic cu ea pe net. Web cam, microfon… tot ce ne permitea Yahoo Messenger’ul. Zambiti… poate chiar radeti acum… dar in adancul sufletului stiti ca am dreptate.
De asemenea, datorita Yahoo Messenger’ului am mai gasit inca 3 prietene la care tin foarte mult… fiecare era din oras diferit, si fiecare era departe de mine… insa le simteam aproape. Ma simteam bine cand radeam cu ele din poze, cand citeam bancuri sau vorbeam despre ultimul episod din Gossip Girl. Iar radeti… sunt sigura. Si eu rad. Michelle era din Florida. Caroline din Detroit. Angelina din New Orlean. Si Miriam din Berlin. Iar eu din New York. Fiecare in colt diferit. Asta intrista.
Planul nostru maret era sa mergem toate 5 in acelasi oras la Facultate. Imaginati’va ce fericire cand ne’a venit aceasta idee. Asa si traiam cu planul, care parea îndeajuns de real… asta pana la un moment…

Amanda
Thanks to Yahoo Messenger Thanks to Yahoo Messenger

Thanks to Yahoo Messenger Thanks to Yahoo Messenger

Jensen

Natasha

Miriam

Michelle

Caroline

Angelina

Slytherin Princess · Trimis: 21/01/2009 21:56 Titlul subiectului:

Hai sa las si un comm la ficul acesta. Nu am multe de spus, dar in absolut orice caz mi-a placut, caci e neobisnuit si nu am mai citit asa ceva niciodata.
Pozele cu personajele sunt frumoase.
Imi place Michelle. E frumoasa si blonda. La caracter desigur ca imi place
Amanda, doar e Candy si e clar ca buna ziua.
Am recunoscut numeroase faze care apartin din viata ta reala, dar nu si moartea parintilor tai. Ficul acesta, dupa cate am inteles, se va baza mai mult pe realitate . Foarte misto asa. Dupa cum am zis, te voi cunoaste mai bine. Imi place sa citesc despre tine. E putin dramatica bucată unde ai scris ca ti-au murit parintii si te simteai rau. Nu prea imi place sa citesc asa faze, dar imi place sa le scriu eu. :D
Acum, prietenile tale, dupa cate mi-am dat seama sunt Mitzi, Simo, eu si Maddie. Dar nu inteleg cine e acest Jensen din poza, care, daca tot a venit vorba, e extraordinar de dragutzel.
Schimbarea radicala dupa clasa a 9-a, sau cat acolo, a fost foarte misto.
Deja imi imaginez mutritele mirate ale colegilor, cand te vad total schimbata, portocalie, nebuna cu chupa-chupsuri si chestii.
Imi place denumirea ficului. E neobisnuita.
Pacat ca Miriam, care este prietena ei cea mai buna, nu este aproximativ de Amanda. Dar nu inteleg cum poate tine minte cum se jucau cand erau mici. Eu nu tin minte faze din copilarie ... putin ce imi amintesc acum.
De fapt eu am asa o memorie: uit ce nu imi trebuie, si tin minte ce imi trebuie mie. :D
Acum am recitit si am vazut cine e Jensen. Oh mami, vreau si eu asa unchi. :love:

As vrea sa fiu matusica Natasha :whistle:

Umfff, nush ce sa mai zic, doar ca astept next cu nerabdare. :kiss:

_________________
carpediem379.blogspot.com/

Candy · Trimis: 23/01/2009 21:52 Titlul subiectului:

ms de comm Despy... poate dupa cateva capitole n'o sa mai fii asa entuziasmata de fic :lol:

Slytherin Princess · Trimis: 24/01/2009 17:37 Titlul subiectului:

Mai stii

_________________
carpediem379.blogspot.com/

Candy · Trimis: 26/01/2009 19:10 Titlul subiectului:

desi a dat numai despy comm, mai pun un cont :-D

ma plictisesc, de aia :lol:

Capitolul 2
In acea zi…
Trecuse 2 luni de la catastrofa care ii provoca Amandei o depresie din care nu putea nicicum iesi. Natasha si Jensen erau disperati. Tot ce incercau sa faca era fara folos. Si convorbiri, si plangeri, si intelegere. Totul era pe langa. Timp de o luna si ceva Mandy statea acasa, nu iesea nicaieri. Era in clasa a 11’a, insa acest fapt nu’I pasa. Si de la scoala sunau in fiecare zi, insa Mandy nici nu se forta sa ridice receptorul. Nu vroia sa vorbeasca cu nimeni. De computer nici nu putea merge vorba. Fetele de pe net uitase ca toate sunt in orase distincte si o incarcau cu mesaje si sunete, insa nici un raspuns. Trecuse la scrisori. Chiar si Miriam, de la Berlin, o suna zilnic.
In acea zi, Natasha si Jensen erau la culmea disperarii. Jensen merse la directiunea scolii, chemat deja a mia oara, pentru ca Mandy nu frecventa orele. Si era penultimul ei an. Trebuia sa faca niste incercari, dar Mandy lasa manele jos…
Iesind de la directiune cu o senzatie neplacuta in stomac, Jensen urca in masina sa. Statu ingandurat cateva minute, cand auzi cum cineva striga “Stati!”. Jensen roti capul si vazu cum un baiat brunet, inalt, alerga spre masina lui. Jensen iesi din masina. Era clar ca baiatul alerga spre el.
- Buna, se saluta baiatul abia respirand. Se pare ca alergase suficient de mult. Sunt…
- Daniel, da? Intreba Jensen. Te’am recunoscut… era la o serbare la Amanda, ii explica barbatul privirii uimite.
- Danny, daca se poate, rosti Danny mai calm de data asta. Mandy nu raspunde nici la un sunet si am fost de mii de ori la ea, insa nu deschide. Odata am intrat si pe fereastra, insa m’a alungat in suturi de acolo, spuse el ingrijorat. Era colegul ei si prietenul cel mai bun, si isi facea o mie de griji despre ea. Nu stia ce sa mai faca. Cum putea sa o ajute daca ea nu vrea sa fie ajutata?
- Stiu Danny… nici eu nu pot ajunge la ea. Cel putin in ultimele 2 saptamani eu si Natasha am putut intra pe la ea si vorbi cu ea. E inca deprimata, dar mai calma. Nu mai stiu ce sa fac cu ea…
- Nu cred ca vrea sa ma vada, dar pot sa mai incerc sa mai trec pe la ea. Oricum, ar trebui sa apara pe la scoala, caci in curand sunt examenele si…
- Da, sunt la curent, spuse Jensen. Directoarea a avut grija sa ma anunte. Aceste cuvinte fusese spuse pe un ton atat de sarcastic, incat Danny nu’si putu abtine un zambet. Stia cumplit de bine cum e directoare si isi dadea seama ca Mandy va avea de suferit cand se va intoarce la scoala.
- Oricum o s’o mai sun astazi, poate o sa’mi raspunda, spuse Danny. Speram sa’mi spuneti ceva ce nu stiu, dar vada ca nimic de bine nu se intampla. Fata aia imi parea asa puternica si acum…
- Ba e mai puternica decat crezi…. Ii spuse Jensen si zambi. Merg chiar acum la ea si o sa vorbesc cu ea. Poate o conving sa’si iasa din carapace… poate se intoarce la viata…
- Nu stiu, dadu din umeri baiatul. Incercati sa o convingeti si cu prietenele ei de pe net. Parea destul de legata de ele, propuse Danny, inca nestiind ce sa faca.
- Sigur, spuse Jensen putin pierdut si dadu mana cu Danny. Se urca in masina si merse spre casa Amandei.
Isi iubea nepoata foarte mult. Mai ales ca nu avea copii proprii. Amanda era pentru el tot ce ar fi vrut el sa aiba vreodata. Se putea distra cu ea ca cu una mare si nu simtea lipsa de nimic in compania ei. Era vesela, era comica si mereu binedispusa. “Si acum…”gandi Jensen resemnat, oprind masina in fata casei. Masina Natashei deja era aici. “Acum ori niciodata” isi spuse el hotarat.
Intra in casa si auzi cum Mandy plange. Din nou… il durea sufletul sa auda cu nepoata lui mult iubita plange. Ce urma sa’I spuna? Cum urma sa faca sa se schimbe? Sa iasa din carapace? N’avea nici cea mai vaga idee.
- Mandy? Natasha? Li se adresa Jensen atent si intra in camera Amandei. Sotia lui si Mandy erau acolo, cuprinse. Natasha abia isi retinea si ea lacrimile, iar Mandy plangea de ti se rupea sufletul sa o vezi asa.
- Mandy, iubito, rosti Jensen trist si se apropie sa o imbratiseze. Pentru prima data in tot acest timp fata ii permise acest lucru.
- Trebuie sa te linisteti, Mandy, rosti Natasha pe un ton tremurand. Trebuie sa mergem inainte…
- Sunt sigura ca Victor si Lorena asta ar fi vrut, rosti si Jensen si ii ridica putin fatza, ca fata sa il priveasca in ochi.
- Nu voi sti asta niciodata, spuse ea incet.
- Sigur ca stii, ii zise Jensen atent.
- Ei mereu sunt cu tine… in inima ta… si a mea… si a lui Jensen, rosti Natasha, si ei curgandu’I lacrimi, insa ea incercand sa se abtina.
- Nu pot sa fac nimic… mi’e greu… spuse Mandy intr’un sfarsit. Toata ura si nervozitatea pe toata lumea ii trecuse. Acum era gata in sfarsit sa primeasca ajutor.
- Cum nu poti… sigur ca poti… ai atata lume care vrea sa te ajute si sa te sprijine. Nu te intoarce cu spatele la ei, Mandy, spuse Natasha si se aseza langa ea. Totul o sa fie bine, crede’ma, rosti ea, si o netezi pe cap.
In acea zi, Mandy il suna pe Danny si ii zise ca de luni vine la scoala. Vroia in sfarsit sa arate cine e Amanda Nelson! Danny era ata de fericit si … usurat incat avea senzatia ca va zbura. Ii propuse lui Mandy sa treaca pe la ea, insa fata il refuza. Vroia sa’si aduca casa si camera in ordine. Si vroia sa faca acest lucru SINGURA, fara ajutorul cuiva. Invata sa traiasca.

In acea zi Mandy isi aruncase toata mobila din camera ei si ajunse la magazinul de mobila, unde isi cumparase una noua… mai matura, mai buna… mai diferita. Era întocmai ce vroia. Schimbare. De asta ii era dor. Seara, in noua ei camera se simtea mult mai bine. Ce mai astepta…? Acum totul era bine. Intra pe net. Asta ii mai ramasese. Fetele care au incarcat’o cu mesaje.

In acea zi Mandy pentru întâia data in 2 luni reusise sa vorbeasca cu Miriam, Angelina, Michelle si Caroline. In acea zi Mandy isi dadu seama cat de mult le lipseau fetele…

In acea zi Mandy isi dadu seama ca Jensen si Natasha au casa lor si era un egoism total din partea ei sa le ceara sa traiasca cu ea.

In acea zi, Mandy isi dadu seama ca va necesită sa traiasca singura intr’o casa enorma.

In acea zi Mandy isi dadu seama ca uraste singuratatea mai mult ca orice, chiar daca uneori avea necesitate de ea…

___________________________________

Danny:

Thanks to Yahoo Messenger Thanks to Yahoo Messenger

Slytherin Princess · Trimis: 26/01/2009 22:20 Titlul subiectului:

Eh Candy si ziceai ca nu o sa imi placa continuarea, dar te-ai gresit ...
... pfff ... cercetasa ... umff, ne intoarcem la capitol.
Deci cum am zis, mi-a placut mult si capitolul acesta. In ultimul timp parca ma atrage mai la dramatic si nu am idee de ce.
Imi pare rau pentru Mandy (am scris intai Candy) si e ciudat sa te cheme altfel. O inteleg intr-un fel sau altul, ca la cate ficuri am citit, numai catastrofe s-au intamplat, diverse, chiar si mai rau. Dar moartea parintilor e ceva oribil, iar ea sufera.
Si Daniel, Danny, Dan, Danutz!!! Oh CAT DE ELEGANT E, si in reality si asa, in poza asta cu Danny :lol:

Gata, ma abtin.
Danny isi face griji pentru ea si sunt cei mai buni prieteni.
Ce faza misto cand a intrat pe fereastra (nu pot sa imi imaginez)
:lol:

Si Candy (vezi ca iar am scris Candy) Mandy (era sa scriu Malfoy) ... caroci, Amanda l-a dat in suturi afara. Saracul Dan. O inteleg ca se simte prost, dar nici chiar asa sa procedeze cu beitul/frumosul/adorabilul baiat.
Trecem la directoare. Nu prea cunosc cum e sa ai asa o directoare, ca la mine toate 3 au fost bune si imi intrau in cornite.
Cum vorbea Jensen sarcastic de ea ... oh Jensen, iubirea mea.
Bine, glumesc. Nu are cum.
Dar arata atat de bine. Oricum eu cred ca is matusica Natasha, nu te superi?
Jensen e superb. E un unchi perfect. Nu sunt prea departe de varste si cred ca se inteleg extrem bine cu Mandy, mai ales ca si Jensen are un caracter :love:

Si Amanda, rusine, cum sa nu intri pe net sa vorbesti cu fetele. Se ingrijoreaza toate probabil, daca iti trimit mesaje non-stop. Nu iti vin in vizigta cumva? Ar fi super. Hai pune next. 8-)

_________________
carpediem379.blogspot.com/

Candy · Trimis: 26/01/2009 22:24 Titlul subiectului:

ms de comm :kiss:

o sa vezi cum o sa continuie povestea.. :-D

nu mai zic nik :-P

Slytherin Princess · Trimis: 26/01/2009 22:28 Titlul subiectului:

npc, deci cand pui cont? :-|

_________________
carpediem379.blogspot.com/

Candy · Trimis: 26/01/2009 22:43 Titlul subiectului:

knd mai apare un comm doua Smile

Candy · Trimis: 01/02/2009 18:46 Titlul subiectului:

desi numai tu comentezi, simo mi'a zis pe net ce crede... las' k lasa ea un comm la fic... k aici n'ai ce comenta multe... asa, kteva cuvinte, nu va chinuiti - nu cer comm'uri de kilometri :D

acum, un alt cont... nush ce am azi :lol:

sunt cam euforica :lol:

probabil de la posibilotatea ca s'ar putea sa traiesti la Ch :lol:

gata, tac

si pls, liuda, nu ma da de gol cu ideea principala a ficului :lol:

Capitolul 3
Ideea trasnita…

[Michelle: si cum t mai simti? ;;)
Mandy: da bn, cum sa fie… stii… parca ma nasc pt a 2’a oara…
Michelle: sper k de data asta fara cezariana : ))
Mandy: de park de prima a fost asa >:P
Michelle: ma bucur k in sfr esti on si poti si sa mai razi din cand in cand… imi era dor de tine, baby! :*:*:*
Mandy: da da, stiu b-)
Michelle: si modesta k intotdeana : ))
Mandy: ei da cum sa nu… 8-| trebuia sa zici u cv >:P
Caroline: nu uitati si de noi, da? X(
Angelina: exact… cn va credetzi mah?? >: )
Miriam: ia mai taceti k nu ma pot concentra la ce vb Julian…
Mandy: ni la ea…. Iar ea cu baietii astia ai ei…
Michelle: cn o vb!!!
Caroline: cn o vb!!!
Angelina: cn o vb!!
Miriam: exact!!! : ))
Michelle: =))
Caroline: =))
Angelina: =)) ]

Asa era una din conferintele pe care eu si fetele le organizam pe net. Ce puteam sa fac? Eram prea legate una de alta, si puteai sa ai deschis o senzatie ca ne stiam de o viata.

- Exact!!! Cum de nu m’am gandit la asta! Am exclamat, entuziasmata peste masura.
- Mandy, relax, ma calma Danny. Esti nebuna? Cum sa lase totul si sa vina sa traiasca cu tine? Tu te gandesti ce vor zice parintii lor? Tu te gandesti cum vor reactiona Jensen si Natasha?
- Foarte bine!!! Am exclamat si mai entuziasmata. Asa eram cand in cap imi intra o idee si pana nu incercam, nu ma lasam. Eu o sa incerc, si ce consecinte o sa aiba toata ideea asta, nu stiu, dar sper sa fie ceea la ce ma astept eu!
- Cum vrei Mandy, dar poate ar trebui sa traiesti cu picioarele pe pamant, imi spuse Danny privindu’ma atent. Petreceam atat de mult impreuna incat prin scoala incepuse sa umble zvonuri tampite cum ca suntem impreuna. Dar erau doar zvonuri… Danny era cu colega noastra – Lilly.
- Sunt cu picioarele pe pamant! Exclamasem eu suparata. Mi’am incrucisat nervoasa manele la piept si’l privii pe Danny.
- Da, cum sa nu, si cu capul in nori, imii spuse el. Uneori esti atat de insuportabila.

Parea ca’mi reveneam. De fapt de fiecare data purtma o masca. Incercam sa nu ma mai gandeasc la catasrofa ce’mi stricase viata, si incercam sa ma comport normal, ca si inainte. Imi era greu, dar vroiam sa supravietuiasc. Sa invat sa traiesc… SINGURA. FARA AJUTOR.
Cum venisem acasa, am intrat pe net. Ca intotdeauna fusesem lasata dupa ore, asa ca nu mai era nevoie ca sa astept sa intre vreo una din fete. Toate erau online. Le chemasem pe toate intr’o conferinta. Eram atat de nerabdatoare sa le spun ce vroiam, ca abia nimeream tastatura din euforia pe care o aveam. Nu aveam nici cea mai vaga idee ca totul putea sa se intoarca mai dureros pentru mine.

Mandy: fetelor,mai tineti minte de planul nostru grandios? :X :-“
Michelle:vorbesti de facultati?
Caroline:clar k… eu mai am un an…
Michelle:si eu :P
Angelina:ce fraiere… : )) >:P eu kteva luni… : ))
Miriam:ei nah, auzi la ea… si c te lauzi acu? Ia zi > Smile

Angelina:asa k vreau :-“
Mandy:helllloooo!!! Eu vb aici!!! Deci… ce ziceti dak…
Mandy:dak…
Mandy:dak…
Michelle:zi’i odata!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Angelina:hai maaaaai!!!!!!!!
Caroline:zici sau nu??? 8-|
Miriam:nu mai trage matza de coada!!! X(
Mandy:dak… veniti cu un an mai devreme!!!!!!!!!!!!!!! Nu’I asa k ii buna ideea?!?!? :X:X 8->
Michelle:buna gluma… : ))
Caroline: : |
Angelina: ei nah, eu aci n’am treaba : ))
Miriam: wtf??? K nu inteleg nik abs… :-??
Mandy:nu e gluma mai! Ziceam sa veniti sa terminati liceul aici si facultatea sa v’o alegeti tot aici!!! Asta era ideea mea…
Angelina:mai mandy…eu chiar n’am nik impotriva…stii k vin intr’o luna si asta nu ma opreste…new york, los angeles…tot pe acolo ii :-j : ))
Michelle:stati putin… mai, park vb k megem toata in los angeles peste un an…
Miriam:si eu asa stiam…mandy, as vrea sa fiu acu langa tine, dar… stii cum is ai mei si … mno… :- |
Mandy:da,dar…
Caroline:si toate planurile noastre? Toate asteptarile? De ce asa brusc?
Michelle:nush Mandy…pare prea ireal… chiar nush… :-??
Mandy: clar, atunci ramane pe anu viitor…
Mandy:haideti ca eu tre sa ies :*:*:*:* bbye!
Mandy has left the conference.

Nu ma asteptam la asta. Credeam ca fetele vor fi bucuroase sa vina cu un an mai devreme. Credeam ca totul va fi asa cum vroiam. Pai uite, se pare ca nu totul e asa cum vrei. “pacat…” imi trecuse gandul prin cap, in timp ce ma tranteam pe patul mare.
“Si cu ce e mai rau New York ca Los Angeles? Chiar e mai bun! Are scoli si facultati mai multe. E mai mare si … avem si casa aici… una mare si bogata si nu ne’ar lipsi nimic… ce nu le place lor?” ma revoltam, inca suparata intr’un fel pe fete. “Da, dar le’ai spus toate astea…?” se auzi un glas in capul meu, incat tresarisem. “Ai de capul meu! – gandisem – Acu mai aud si voci…”. M’am intorse enervata pe o parte si incercasem sa adorm si sa uit de supararea mea. Ce puteam sa fac? Nimic. Doar sa astept inca un an… un an lung.

Intre timp conferinta continua fara Mandy.

Michelle: cred k s’a suparat, fetelor … : (
Miriam: sigur k s’a suparat… k am sarit deodata pe ea k nu e bn si mai nush ce …
Caroline: da dak sa ne gandim mai bn…cu ce e rea ideea ei…? Adik… stiu k planu’ era altul da’…
Angelina:nush fetelor…voi hotarati in ce oras mergem…eu xcum termin cu un mai inainte… :D
Miriam: mai… poate chiar e mai bn NY… ia ganditi’va…
Michelle: apoi nush… pe bune, orasul e mai mare ca Los Angeles… ;))
Caroline: si dak e mai mare, atunci sigur k si mai numeroase posibilitati, nu ? ;;)
Angelina: exact!!
Michelle: da d c mandy a vrut anume anu asta sa venim? : |
Miriam: mey, ia gandeste’te si singura… probabil ca in casa aia nu e nimeni… si in afara de moartea parintilor probabil s’a mai intamplat cv… :-?
Angelina:fetelor, trebe sa facem cv!!
Caroline:eu vb cu taica’meo… ce fac, ce dreg, il coving eu…
Miriam: si eu pe ai mei… le zic de Mandy si mai cv pe acolo… si ne mutam in liceul ei si gata…
Michelle: tre sa asteptam sa intre ea si sa ne dea toate informatiile…
Miriam: yeaah :D
Michelle: oricum, cu cat mai repede ne vedem, cu atat mai bine! \:D/

Slytherin Princess · Trimis: 01/02/2009 21:57 Titlul subiectului:

Eu nu inteleg de ce cei care citesc nu comenteaza. E atat de greu sa scrii macar cateva randuri? La dracu, noi ne chinuim si scrim si cineva citeste NA HALEAVU. Ma enervez.

Gata, sa incep cu comm-ul:

Mi-a placut mult capitolul acesta. M-ai surprins cu discutiile pe mess, dar mai ales cu ideea aia a lu Mandy... uhh ... uhh, ce misto ar fi sa locuim toate la tine! Ar fi bestial!

Asa era una din conferintele pe care eu si fetele le organizam pe net. Ce puteam sa fac? Eram prea legate una de alta, si puteai sa ai neocupat o senzatie ca ne stiam de o viata.

Inca nu am discutat toate. Adica am discutat toate, dar fara Mitzi.
Oare cum ne vom petrece momentul impreuna, fara mess? Oare ne vom certa, sau nu ne vom certa niciodata? Dar eu nu pot sa imi imaginez cum e sa locuim asa toate, impreuna. Ar fi bestial si mor de nerabdare sa citesc asta, cum vezi tu. Caci eu nu pot vedea cum am fi toate impreuna.
Ar fi minunat.
Acum de prima parte a discutiei:
Fetele si-au facut griji pentru Mandy si in sfarsit ea a intrat pe mess.
Ah, ce ne-am face fara messu' asta.
Acum ma faci sa ma gandesc la cum ne-am cunoscut. Trebuie sa ma uit la primele mesaje de pe forum, sa imi amintesc.

Candy · Trimis: 01/02/2009 22:02 Titlul subiectului:

ms de comm despy :-*

Candy · Trimis: 06/02/2009 22:16 Titlul subiectului:

doar un comm :'-(

Slytherin Princess · Trimis: 06/02/2009 22:53 Titlul subiectului:

Si 75 de vizualizari, daca tot a venit vorba. :closedeyes:

_________________
carpediem379.blogspot.com/

Candy · Trimis: 07/02/2009 02:11 Titlul subiectului:

Capitolul 4
Peste 2 luni…

2 luni trecuse. Mandy, spre mirarea tuturor, reusi sa treaca cu bine de examenele de sfarsit de an, desi din cauza mortii parintilor ei, abia ajunsese pe la scoala in luna martie si aprilie. Doar ultima luna era mai incordata pentru ea, pentru ca trebuia sa recupereze o multime, insa asta nu era o problema asa mare pentru ea. Totodata, gasi si un motiv bun sa intre mai rar pe mess. Ce putea sa faca? Se simtea putin incomod, putin suparata pe faptul ca fetele au procedat asa… de aici intelegea ca e doar vina ei – ea a sarit asa pe ele, fara sa le explice ceva, fara sa le informeze cu tot ce trebuie si mai nou se supara ca ele n’au posibilitatea sau poate chiar nu vor sa’si lase familiile si locurile de trai cu un an mai devreme. “E ceva normal” isi dadu ea seama.
In momentul cand ea isi dadu seama ca toata supararea ei e fara sens, era deja prea tarziu. Examenele de sfarsit de an erau trecute cu succes, si acum fata avea o multime de timp liber… dar nu avea in mare parte cu cine sa iasa. Multi din cunoscutii ei s’au intors impotriva ei cand ea statea inchisa in casa, incercand sa’si faca planuri si intelegand ca totul e in zadar. Jensen trecea foarte des pe la ea. Natasha era intr’o clinica din Elvetia, care ar fi putut s’o ajute sa aiba copii, iar el nu’si putea gasi loc de frica, dar nu putea sa mearga la sotia sa, caci avea un business pe umeri. Mai noi – si 2 companii, caci parintii Amandei lasase compania pe Jensen, pana cand Mandy nu implineste 21 de ani – adica devine majora din toate punctele de vedere. Asta nu ii provoca prea multa placere Amandei – fata nu era atrasa de politici de acaparare si vindere, cu toate ca era vorba de industria farmaceutica. Oricum, hotarase sa invete si sa astepte pana la 21 de ani. Dupa… dupa urma sa vada ce se intampla.

Acele 2 luni, inchisa mai mult in casa decat afara nu o ajutase aproape deloc pe Mandy. Nu intelegea de ce fetele nu’s pe mess. Vroia sa inceapa sa vorbeasca din nou cu ele – insa nici una nu era online. La telefon… la Angelina era inchis telefonu, iar la celelalte provoca greseala. Nu intelegea ce se intampla. Fata ramase nedumerita.
Era iulie cand ea incerca sa ajunga in orice fel si si chip la vreo una din ele macar, insa nimic nu functiona – mess, telefon, e-mail, myspace, scrisori postale… nimic!!! Danny o vizita aproximativ in fiecare zi. Era intr’o oarecare masura multumit ca Mandy isi reveni si nu’i placea deloc faptul ca din nou a cuprins’o o dezamagire.

Intr’o dimineata Mandy se trezi cu o dispozitie revolutionara – cum o numea ea des. Era dispoziția in care simti ca poti invinge tot, poti face tot, poti trece peste toate greutatile cu usurinta. Asa stari erau la Mandy suficient de dese – insa inainte de moartea parintilor ei. In acea dimineata insa fata se conduse dupa impuls si hotari sa inceapa din nou. Dupa un mic dejun copios, ea hotari sa iasa la o plimbare prin cartier. Nu fusese demult la cumparaturi si vruse sa mearga sa mai vada mall’ul si in general sa recupereze timpul pierdut. O ora si ceva ii lua sa’si gaseasca ceva sa se imbrace. Zambi cand isi imagina o zi intreaga prin oras. Asta ii provoca un val de placere. Hotari sa se ditreze – fie ea si ingura.
Cand in sfarsit se imbraca si aplica putin machiaj, Mandy se privi in oglinda. Ramase uimita de ceea ce vazuse. Se simtea bine, arata bine … era gata. Avea un maiou pe care inca nu’l purtase niciodata – era un cadou de la Jensen, si o pereche de pantaloni scurti negri. In picioare balerinii ei preferati si geanta.

Thanks to Yahoo Messenger Thanks to Yahoo Messenger

Parul si’l indrepta si acum … arata chiar bine. Ii placea cel putin. Iesi din casa si o lua spre mall. Hotari sa mearga pe jos, sa mai vada ce se intampla prin cartier, caci de cand a inceput a iesi prin casa u era atent mai deloc la ce se intampla imprejurul ei. Fara sa’si dea seama, fata ajunse la Mall. Chiar inainte de a mai face ultimul pas, cineva o striga din urma.
- Mandy?!
Mandy se intoarse uimita si vazu un știut din cartier, cu care obisnuia sa mearga prin cluburi, insa de aproape jumatate de an nu mai stia nimic de el.
- Martin? Intreba Mandy, nevenindu’i sa creada.
- Heeey! Exclama baiatul, sarind si imbratisand’o. Cum o mai duci? Intreba el, ceretand’o din cap pana’n pricioare.
- De cand ai plecat sau de mai apoi? Intreba Mandy sarcastic. Ura cand cineva pleaca si nu spune nimic. Era un baiat brunet, inalt si bine facut, cu ochii verzi… dar … Amandei ii placea sa spuna ca’s gri – pentru ca deseori asa si se vedea.
- Ooo, nu fi rea, Mandy, stii ca ti’am dus lipsa… incepu el sa vorbeasca cu un glas moale.
- Da, cum sa nu, isi dadu ochii peste cap Mandy.
- Am plecat, pentru ca aveam planuri mari…
- Si acum te’ai intors ca nu mai am planuri? Intreba Mandy, privindu’l batjocoritor.
- Hai mai, unde’I Mandy aia pe care o stiu? Rase el. M’am intors pentru ca planul meu e deja pus in aplicare si astept rezulate, spuse el fericit.
- Despre ce vorbesti? Intreba fata suspicioasa.
- Despre aia ca am un club propriu, chiar la noi in cartier… spuse Martin mandru de sine.
- Whaaaat??? Striga Mandy tare, apoi se inchise si privi in jur putin intimidata ca striga asa tare chiar in fata mall’ului. Martin rase, iar Mandy nu putu sa’si abtina si ea un chicotit. Vorbesti serios? Intreba fata peste putin timp.
- D’apoi cum! Spuse el si ii intinse un flyer. Azi e deschiderea! Chiar bine ca te’am intalnit. Ce zici? Vii? Ne distram si noi ca in zilele vechi… ii propuse Martin cu o provocare.
- Nu stiu daca ai merita asa onoare ca in întâia seara sa vin eu acolo, spuse ea cu jumatate de gura, iar Martin incepu sa rada.
- Merit, merit, spuse el. Nu degeaba sunt asa frumos, nu? Ii facu el cu ochiul, iar Mandy isi dadu ochii peste cap.
- Ei da, cum sa nu.. ii zise ea. Bine, hotari ea dintr’o data. O sa vin… dar trebuie sa’mi aleg un outfit pentru asta, spuse ea ganditoare. Inca statea un fata mall’ului.
- Pai, mall’ul nu’I departe, spuse Martin. Daca vrei, as putea sa… incepu el, insa ii suna telefonul si baiatul raspunse. Mandy astepta cateva minute si observa cum Martin se intuneca la fata si veni la ea cu o umbra de iritare in ochi.
- S’a intamplat ceva? Intreba Mandy.
- Mda… nu mai am dj pe asta seara si trebuie urgent sa gasesc unul… Mandy, incepu el cu o fata trista. As fi vrut sa merg cu tine, dar… dadu el din umeri resemnat.
- Totu’ e ok, nu te ingrijora, il linisti Mandy. Planul de azi era doar pentru mine singura, asa ca nu pierd nimic. Dar vezi, daca nu’mi place DJ’ul din seara asta…! Il avertiza Mandy, iar Matin incepu sa rada.
- Ne vedem mai in seara atunci, spuse el si o saruta pe obraz. Ciao baby, zise el si fugi spre masina sa.

________________________________________

Martin:

Thanks to Yahoo Messenger Thanks to Yahoo Messenger

Slytherin Princess · Trimis: 07/02/2009 02:26 Titlul subiectului:

Deci capitolul acesta a fost superb, ca si toate celelalte.
Ma bucur foarte mult ca Mandy si-a revenit cat de cat. Acum parca s-a inviorat putin si ii sta mai bine asa. ;)
Moartea parintilor (cam in multe ficuri iti mor parintii, ii iubesti asa mult? :lol:

) a marcat-o pe mtoata viata, dar trebuie sa si-o traiasca, nu sa stea asa, fara sa faca nimic. S-a facut fata frumoasa, caci s-a trezit cu o dispozitie revulotionara. Hai ca asta-i buna. :lol:

Fetele nu is online, telefoanele inchise, si nu poate da de ele.
De-ar sti Mandy ca ele ii vin in vizita degraba.
Sper sa ajunga chiar cand e deschiderea clubului asta nou din cartier.
Si daca tot a venit vorba, Martin asta e bun tare.
Imi place cum arata. Si imi place cum se poarta, cu Mandy cel putin.
Pacat ca nu a mers cu ea la Mall. Dar tot singura s-a pornit.
Cand a strigat-o, am crezut ca o striga una din fetele de pe mess.
Eram cu sufletul la gura. Vreau sa vad faza cand se intalnesc fata in fata.
Dar in curand o vom vedea si pe asta. :love:

Deci Natalia e intr-o clinica, dupa cate am inteles. Nu poate face copii? Nashpa. Jensen :love:

dragul de el, cate are pe cap. Si pe Mandy, si doua afaceri. Mandy la 21 de ani, isi va lua o afacere in spate, de voie de nevoie. ;-)

Si Danutzy, puiu, ce dragut e. O viziteaza mereu. Asta e prieten adevarat.
Cunoscutii si prietenii aia, care acum o ignora, chiar sunt niste porci. In locul lu Mandy, nu ma uitam la ei nici cu fundul.
Probabil, Mandy acum crede ca fetele nu vor sa vorbeasca cu ea, din cauza fazei acelea de pe mess. Dar ce frumoasa va fi supriza.
Si faza asta a fost cea mai funny din capitol:

Candy · Trimis: 07/02/2009 02:28 Titlul subiectului:

npc

ma bucur k ti'a placut :kiss: