Three kinds(trilogy)

Akaete · Trimis: 11/08/2009 20:55 Titlul subiectului: Three kinds(trilogy)

Nu sunt sigura daca e bine sa o postez aici sau nu(avand in vedere ca mi s`a zis de o anumita politica,oga),insa deh...
Cred ca o fac :-/

So:
Anotaţie Nr.1:
Am de gând să scriu un fel de trilogie în care să afişez toate cele trei soiuri de dragoste(deşi urăsc cuvândul "lesbiană",deci practic sunt doar doua,hetero- şi homosexuala.),sau dorinţă sexuală,sau atracţie,sau ia-o-dracului-cum-vrei,care eu totuşi cred că există.
Anotaţie Nr.2:
Sunteţi absolutely free to choose.Nu vă impun să citiţi(dacă mă mai citeşte cineva) nimic din ceea ce vă crează discomfort sau senzaţii neplăcute.Dacă simţiţi că sunteţi împotriva relaţiilor în care corpurile partenerilor au aceleaşi organe genitale,sunteţi liber să apăsaţi pe cruciuliţa roşie din colţul de sus al paginii de web şi să închideţi fereastra(apoi să deschideţi fereastra de la dvs din odaie şi să săriţi pe ea.În fine,glumesc).Male iks Male and Female iks Female relationships.Aţi fost avertizaţi.
Anotaţie Nr.3:
Putem să trăim toată viaţa şi să credem că suntem atraşi de genul opus,când ne trezim într-o zi îndrăgostiţi de cine nu trebuie.Sincer,nu vreau să par obsedată de chestia asta,însă e ceva ce mă interesează.Uneori nu cred în orientaţie.În viaţă nu e nimic sigur.
Nu iau dragostea ca "ah-eu-te-iubesc-de-mor-da-tu-ai-altă-găgică-şi-eu-nu-te-mai-iubesc-că-mi-am-găsit-şi-eu-găgic-cu-maşină" sau "My boyfriend,he loves me,he loves me very much.My boyfriend,he's special,we always keepin touch" sau "El mi-a dat trandafiri,eu iam dat...aaa.....ceva i-am dat şi eu.Am trăit o durată frumoasă,apoi ne-am căsătorit şi povestea s-a terminat(pentru că a început viaţa de familie cu soția dornică de sex,bărbat alcoolic şi impotent şi 2 copii care chiulesc de la şcoală)".
Iau sentimentul ca ceva serios şi...mmm....unul din puţinele lucrururi ne-superficiale,deşi nu-l pun mai sus de prietenie).
Anotaţie Nr.4:
Nu vreau să sperii pe nimeni.Sunt 100 percent heterosexuală.

Cazul 1.Fata mea roşcată în verde.
WARNING:Femslash
"And we're staring at
Each other
Like the banks of
A river
And we can't get
Any closer
But we've built a life
Between us"
Finn Brothers

Capitolul I.

" Cafeaua mi se răcea cu înverşunare.Aveam impresia că fulgii de după fereastra acestei cafeneli nu cădeau pe acoperişuri şi pe străzi,ci direct în cafeaua mea,cu scopul de a o răci.
Poate par paranoică dacă zic că până şi fulgii îmi vor răul.Ciudat.
Cred că am nevoie de un termos.
Era ajunul Crăciunului.Străzile erau împodobite cu jucării şi becuri multicolore şi ghirlande şi tot felul de porcarii de la care obosesc ochii.Până şi cafeneaua în care mă aflam era atacată de o armată de Moşi Crăciuni cu zâmbete desenate şi costume roşii din atlas.
Nu ştiu de ce nu-mi place Crăciunul.
Poate pentru că îl întâlneam mereu singură,înconjurată de cărţi scumpe şi jocuri intelectuale la fel de scumpe lăsate de părinţii mei cu două zile înainte de sărbătoare drept cadou,sau pentru că nu am avut nicicând brad în casă,sau pentru că de mică mi s-a zis că Moş Crăciun e doar invenţie de minte bolnavă şi că nimeni cu creieri nu ar intra în casa cuiva doar ca să lase ceva acolo.Sau pentru că doar nu-mi plac sărbătorile şi-mi displac oamenii cu barbă.
Am ridicat capul de la cafeaua ce tot încă se răcea şi am privit localul.
Un om bătrân şi gras intră în local.Un tip tânăr vorbeşte cu chelneriţa îmbrăcată în albastru,iar aia chicoteşte.O tipă roşcată stă la două mese de mine şi îşi mănâncă dejunul sănătos.Eu stau şi mă holbez în cafeaua mea rece.Ce vreţi voi la şapte dimineaţa?!Şi să nu uit că totul e învăluit în culorile astea stupide de Crăciun care,în ansamblu cu nuanţa ţipătoare a părului tipei roşcate, îmi omoară treptat,dar sigur,ochii.
Am obosit...
Mi-am terminat cafeaua şi am ieşit din local.În urma mea s-a auzit clopoţelul,dar nu-mi mai păsa din el.
************
Ziua acea monotonă pare că îşi atingea apogeul îndată ce am ajuns la periferia parcului unde mi-am găsit pisica şi,incoştient,am început să-i cutreier cărările înzepezite.
Cred că făcusem câteva cercuri cândva de a mă aşeza pe scaunul acoperit cu nea.În faţa mea era prezent un peisaj un rol din care,cu câţiva ani în urmă,am dorit disperat să mi se dea mie.O fetiţă de vreo 6 ani,împreună cu tatăl său,lipea o babă de zăpadă.Iar mama fetiţei stătea la câţiva metri de ei şi îi fotografia.Ce idilie,nu?Mă întreb de ce corpul unei astfel de sculpturi e alcătuit din 3 părţi,în plus rotunjite.Dacă ar arăta aşa babele,eu le-aş numi mutanţi.În plus,când îi pui nasul ăla de Pinokio şi o căldare în cap,e mai degrabă un moş de zăpadă decât o babă.E travestit cumva baba aia?Sau e numită aşa pentru că sună mai melodic?
Niciodată nu am lucrat asupra acestor acţiuni stupide cu părinţii mei.Recunosc,când eram mai mică,aveam o teribil de mare dorinţă de a face o babă de zăpadă laolaltă cu tata sau mama iarna.Însă părinţii erau prea ocupaţi cu educaţia mea,şi eu,la rândul meu,cam cu acelaşi fapt eram ocupată.Fiind singurul copil la părinţi,făceam totul pentru a nu-i dezamăgi,şi,cred eu,mi se primea,dar...m-am stricat undeva la 16 ani.Iar la 18 am rupt relaţiile,mai simplu-am fugit de la ei.Iar acum stau iarna,la apusul soarelui, într-un parc,privesc o familie străină şi un copil străin ce nu a avut niciodată ce am avut eu şi ce are ce nu am avut eu niciodată şi îmi plâng de milă.Jalnic.Sunt jalnică.Sunt patetică.Şi nu am nimic împotrivă.
Am zâmbit uşor.Copiii din Africa mor de foame,altundeva cineva nu mai poate vedea,altcineva a fost călcat de o maşină şi nu are picioare,iar eu mă plâng că nu am lipit niciodată cu tata o babă de zăpadă.Sunt întreagă,sunt vie,deci sunt fericită.Şi punct.
Din transă m-a scos vocea acelei femei,mama fetiţei.Mă rugase să le fac o imagine de familie.I-am zâmbit,iar în privire am băgat toată ura pentru aceste familii exemplare care lipesc împreună babe de zăpadă şi,cel mai probabil,găsesc în ziua Crăciunului cadouri sub brad şi le deschid împreună.Fetiţa aia avea părul blond în două codiţe şi o gură mare,pentru că a început să urle şi să râdă zgomotos deândată ce am creat poza.Nu-mi plac copiii,definitiv.
M-am aşezat din nou pe scaunul meu şi am privit apusul.În faţa mea era lacul îngheţat,înconjurat de brazi, care,în lumina apusului,păreau negri,iar razele trecătoare le înroşeau vârfurile.Aceleaşi raze treceau şi pe suprafaţa probabil netedă a lacului îngheţat.Fetiţa îşi luă ambii părinţi de mâină şi toţi trei plecară,iar împrejur s-a făcut,în sfârşit,linişte.
Era frumos.
Dacă aş fi o persoană visătoare,aş zice,probabil,că era şi romantic.
Dar nu sunt o persoană visătoare,de aia nu o voi zice.
A început să ningă.Am închis ochii.
Când i-am deschis,am văzut că lângă mine a aterizat cineva.Fulgii,încurcaţi cu ultimele raze de soare,i se pierdeau în părul lung de aceeaşi culoare ca acele raze.Ochii îi erau închişi,ca ai mei-cu câteva secunde în urmă.Câţiva fulgi i s-au aşezat pe umerii îcorsetaţi în materie verde-smarald şi pe bereta de aceeaşi culoare.Mâinile în mânuşi negre strângeau zăpada de lângă ea.Inspira şi expira adând,parcă voia să respire ultima dată în viaţă.
Am recunoscut-o.Era fata din cafenea,care mânca ceva sănătos şi care mă deranja cu culoarea părului.
Soarele a apus.Felinarele ardeau.
Iar eu m-am pierdut undeva în ninsoarea acelei zile de decembrie."

P.S.Daca nu va place ideea,nu mai pun.
P.P.S.Il termin,sunt sigura.

Slytherin Princess · Trimis: 11/08/2009 22:52 Titlul subiectului:

Sa las eu comm. Mie imi place mult si vreau sa citesc toate trei parti.
Prima, cel putin, e super (cat am citit eu). Dar cand ma gandesc ca va fi dramatic mai incolo :'-(

Imi place de Edith :love:

Ador modul tau de a scrie. Descrii foarte frumos si povestesti la fel.
Pune next. :innocent:

_________________
carpediem379.blogspot.com/

Morty · Trimis: 11/08/2009 23:42 Titlul subiectului:

deci stilul tau de a scrie e prefect:x
imi place tot:X

eu vreau in continuare

p.s: nu pot sa las mai mult
_________________
Three kinds(trilogy)

madalina · Trimis: 11/08/2009 23:45 Titlul subiectului:

imi place mult stilul tau de a scrie.
mie mi se pare interesant ficul...pune next

Akaete · Trimis: 11/08/2009 23:46 Titlul subiectului:

Despi,thx

Mortalissa,de stil ms mult :w00t:

...cred ca pun continuarea maine,daca macar cineva o vrea ^^

madalina,thx :love:

Akaete · Trimis: 13/08/2009 00:26 Titlul subiectului:

De stil-mersi :love:

insa,asta nu e greu :-|

...pentru ca narez....Descriu mult mai incurcat.
De greseli-sunt beta.Daca am greseli,voi primi in cap.. :lol:

asa ca le observ mecanic.
Mersi mult.
Next:
Capitolul II
"Dimineaţa următoare am întâlnit-o pe Marie în drum spre cafenea.De obicei, nu obişnuiesc să umblu la aceaaşi cafenea consecutiv,dar m-a tras încolo şi m-am lăsat în voia soartei.
Soarta a hotărât să mi-o aducă în faţă.Fie cum a vrea ea.
Din câte am înţeles,ea(nu soarta,ci tipa roşcata) era un client des la cafeneaua aia.Cum se numea?
"Le Lumiere".
Banal.Şi totuşi,asta era.
Marie m-a întrebat dacă nu sunt împotrivă să luăm masa împreună,iar eu voiam s-o întreb ce vrea de la mine.Însă nu am întrebat şi am fost de acord.În tot timpul cât mâncam,ea tot vorbea,şi vorbea,şi vorbea...Şi habar nu am despre ce vorbea,însă o ascultam.Vocea îi era joasă şi plăcută,de ce să nu o asculţi?Asta până îndată ce nu s-a uitat la mine lung şi atent.
Am ridicat o spânceană,şi ea tot se uita.
-Arăţi de parcă ţi-e frică că te voi mânca.- a zis blând şi a zâmbit.
-Şi tu nu aveai de gând să mă mănânci?Păcat,mi-ai ruinat toate speranţele.Şi eu,care voiam să scap de omenirea asta păcătoasă...
Râsul îi era contagios,zâmbeam fără să-mi dau seama.
Am aflat că Marie venise dintr-un orăşel mai mic nu departe de Paris pentru învăţătura.A intrat la Academia de Arte pe bursă şi trăieşte în căminul studenţesc de lângă Academie,cu trei sau patru vecine în cameră.
M-am mirat,cinstit vorbind,pentru că pe bursă de obicei intră oameni chiar talentaţi.Când i-am zis de asta,a dat jos privirea,a roşit puţin şi a zis pe un ton adorabil de fetesc ceva de genul că complimentul e prea mărit.
Hm.De obicei comportamentele astea adorabil de feteşti mă iritau.
Apoi am întrebat-o dacă părinţii au fost de acord să-i dea drumul în alt oraş să înveţe,sperând să mă îndepărtez de gândurile nu prea vesele,la ce ea mi-a zâmbit din nou,dar cam trist,şi mi-a zis că nici măcar nu-şi ştie părinţii în faţă.
Fata din faţa mea a crescut la o mănăstire din acel orăşel mic,pe treptele căreia,după spusele maicilor,a fost găsită într-o zi răcoroasă de primăvară.Nu şi-a ştiut nicicând părinţii,aşa că nu prea ştie dacă ar fi ei de acord sau nu.
Când citim despre chestii de genul în cărţi,de obicei, ne pare rău pentru acei oameni.Însă nu luăm aceste lucruri ca ceva real.Păi a fost scris de un cutare autor,şi ce dacă?Da-da,e trist,dar totuşi o carte rămâne.Cel puţin eu aşa cred.Şi când am întâlnit un om real trecut prin aşa ceva,nu ştiam ce să zic.
Poate pare o dramă simplă din cărţile pentru doamne,însă în privire chiar i se citea ceva ce nu puteai vedea prin litere.Nici măcar cintind printre rânduri.
Cred că a înţeles starea mea,de aia a zis repede:
-Nu-nu,nu zice că-ţi pare rău.M-am resemnat.- Şi din nou,mi-a zâmbit.Am gândit în acel moment că prea des ea zâmbeşte.
-Cum zici tu.- I-am răspuns,şi m-am uitat la ceas. -O!E aproape nouă.Trebuie să plec,altfel şeful mă piaptănă bine.
M-am ridicat.
-Ah...păcat că nu am astăzi cursuri.Mă voi plictisi toată ziua.- Vocea ei era cam dezamăgită.Îmi părea mie sau chiar am auzit o invitaţie?
M-am uitat la ea,care avea o privire timidă,la obrajii rumeni,la toată firea ei adorabil de fetească şi am izbucnit în râs;şi deândată mi-am cam dat seama cum se simţea.
Singură,într-un oraş mare şi nou,fără să ştie pe nimeni...
-La 5 termin lucrul.La 5 jumătate voi fi la intrarea în parcul de ieri.
M-am îndreptat spre ieşire,am deschis uşa şi am plecat cu pas rapid spre lucru.În urmă am lăsat o fată ale cărei câteva şuviţe roşcate i-au căzut pe faţă din cauza vântului de afară.
************
Nu ştiu când anume observasem că Marie devenise o parte stabilă şi de neânlocuit din viaţa mea.
Poate atunci când mi-am dat seama că o cunosc mai bine de o jumătate de an,dar am impresia că o ştiu de mică.
Poate atunci când am încercat să-mi imaginez că nu am cunoscut-o niciodată,şi nu am văzut nimic.
Sau poate atunci când mi-am zis că acea tentă a părului e cea mai frumoasă,cea mai încântătoare,şi să crezi că are în ea ceva ţipător sau deranjant-e cel mai absurd fapt din lume.
Când trăiam cu părinţii,nu aveam timp pentru prieteni.Deci,pentru mine,aceasta era o senzaţie recent apărută şi neexplorată,ceva ciudat şi în acelaşi timp feeric,hipnotizant.Mă simţeam atât de confuză,atât de mică,şi nu ştiam dacă e perfect aşa-să te topeşti în cineva străin.
Însă,când vedeam de departe cum îi străluceşte părul în razele soarelui,când zâmbea,povestind de profesorul său de desen,când mă lua câteodată,în glumă,de mâină,mă simţeam aproape fericită.
Într-o zi,la vreo 7 dimineaţa,m-a trezit soneria de la uşă.Crezând că e din nou vreun curier,am ieşit de sub plapuma caldă(chiar dacă pisica protesta),mi-am încălţat ciupicii de casă şi m-am dus să deschid.
Era ea,Marie.Din ochii ei,roşii şi umflaţi,curgeau lacrimi cu şiroaiele şi privirea îi era disperată,cu un soi de panică.Toată somnolenţa s-a dus deândată,şi m-am trezit cu Marie în braţe,iar eu-netezind-o pe păr şi şoptind ceva ce ar fi menit să o calmeze.
Până la urmă ea,bâlbâindu-se şi suspinând,mi-a zis că prietenul unei vecine de cameră,care a înnoptat acolo,a aruncat jos o ţigară neterminată.Ele,ca fiind studente la pictură,aveau camera plină de hârtii,albume,şevaleturi,şi o scânteie a sărit pe ceva repede inflamabil.Iar Marie s-a trezit de la mirosul de fum.
După asta a început din nou să plângă în hohote.
Până au ajuns pompierii,a ars totul.
Iar eu stăteam nemişcată şi nu ştiam ce să spun.Am avut ocazia să văd câteva opere ale lui Marie,şi pot zice că pe mine,care de mică am fost dusă la cele mai mari galerii de artă şi pictură,m-au impresionat.Erau îndeplinite destul de simplu,însă cu gust,cum se zice.Aveau în ele ceva transparent,ceva ce te face să crezi în atmosfera de pe tablou şi ceva care le făcea să pară atât de reale...Să fiu în locul ei,tot aş plânge aşa.A ars totul.
-Marie...Marie,nu plânge...-am bolborosit eu,aşezând-o pe sofaua din camera de zi.-Marie,nu plânge,totul se va rezolva...
-Cum să nu plâng,Eddie?A ars...-suspin-A ars totul!Şi "Apusul pe Verandă",şi "L'Orphelin Garçon",şi "Câmpul de Trandafiri",totul!Toate schiţele,toate fotografiile,chiar şi culorile au ars...
Şi din nou o porţie de lacrimi.Şi-a acoperit faţa cu palmele.
Ah,Marie,scumpa mea Marie...Când o priveam,îmi venea să plând şi mie.Plângea cu atâta disperare şi cu atât amar,că cineva străin ar fi crezut că cel puţin toată familia i-a fost omorâtă cu o furculiţă.
Când m-am gândit la asta,îmi venea să mă pocnesc singură pe mine.Umor negru în aşa situaţie...
Situaţia era critică şi trebuia salvată,ceea ce şi aveam de gând să execut.
-Ma chére,-am zis eu,îndepărtându-i mâinile de la faţă şi luându-le în ale mele- nu plânge.Eşti doar fată mare.Şi fetele mari nu plâng.-Aşa,Eddie,e bine,uite-te în ochi,vocea calmă,zâmbe-eşte înţelegător...-Şi mai eşti şi talentată,aşa că vei desena tablouri şi mai frumoase.Mai vesele.Totul se face spre bine,uite,acum vei avea motive să desenezi mai mult.Nu plânge!
Interesant,metoda "eşti-copil-iar-eu-sunt-Buddha" funcţionează la toţi?
La ea a funcţionat,pentru că din plâns se oprise.
-Aşa.Acum nu-ţi mai muşca buza,iar eu mă duc să fac o cafea.Da-da,ţie un ceai,pentru că eşti alergică la cofeină,ştiu.
Cu cuvintele astea m-am ridicat de pe canapea şi m-am dus la bucătărie,să pun apa la foc.
În timp ce preparam ceaiul lui Marie,un gând nu-mi dădea pace.
-Marie...-Am zis eu,intrând în cameră şi punând tava,pe care o ţineam în mână,pe măsuţa de alături sofă. -A ars chiar totul?Hainele,lucruile personale...
-Am reuşit să salvez câte ceva...De obicei îmi ţin lucrurile în valiză,pentru...astfel de cazuri.Nu era totul acolo,însă marea majoritate...
-Şi...dacă a ars camera...unde vei locui?- i-am dat eu întrebarea care mă frâmânta.
A încremenit.
Mâinile au început să-i tremure,şi a pus cana de ceai,din care nici nu a apucat sa sorbească,la loc.
Da,asta era Marie:plânge pentru că i-au ars desenele şi nici măcar nu se gândeşte unde va trăi mai departe.
-Nu...nu m-am gândit la asta.
Bingo!
Ochii ei din nou s-au umplut cu lacrimi.Şi-a ridicat privirea spre mine,şi,cu o voce din care se înţelegea că e gata-gata să aibă o criză de isterie,m-a întrebat:
-Eddie,ce să fac?- isterie nu a avut,dar pe obraji erau doua drumuleţe umede.
Am răsuflat cu greu şi m-am apropiat.Am îmbrăţişat-o de găt şi i-am şoptit la ureche:
-Ce să faci...Eşti atât de naivă.Vei trăi la mine,desigur.
-Dar te-au obişnuit să trăieşti singură...Nu te voi deranja?-a bolborosit ea,şi am simţit că umărul mi se face umed.Însă ştiam,simţeam că zâmbeşte.
M-a strâns cu mâinile de talie.
Părul ei era moale şi mătăsos şi îmi gâdila nasul şi obrazul.El mirosea a căpşună.
Marie mirosea a căpşună şi a vară.
Era atât de aproximativ încât îi simţeam ritmul coerent a bătăilor inimii,iar căldura trunchiului ei ajunge căldura mea.Lacrimile ei încă îmi umezeau umărul,iar mâinile ei încă erau pe spinarea mea.
Spre uimirea mea,mă mânca pe dinăuntru o dorinţă acută să o sărut.Doream să verific dacă buzele ei au gustul de căpşună şi vară."

Slytherin Princess · Trimis: 14/08/2009 16:41 Titlul subiectului:

madalina · Trimis: 14/08/2009 23:50 Titlul subiectului:

nuj ce sa zic...

"Spre uimirea mea,mă mânca pe dinăuntru o dorinţă acută să o sărut.Doream să verific dacă buzele ei au gustul de căpşună şi vară."

aici mi-a placut cel mai mult

pune next...

Akaete · Trimis: 18/08/2009 15:34 Titlul subiectului:

Deci eu terminasem cu 2 zile in urma prima parte,dar totusi o voi baga inca pe capitole,da.

Capitolul III
"Ne plimbam pe străzile însorite ale Parisului,iar Marie o luase înainte să cumpere îngheţată.
Nu am sărutat-o în acea zi.Şi nici cu doua,trei,patru zile mai târziu.Nu aveam de gând să o sărut vreodată.
Trăia la mine deja de 2 luni.
Nu cred că se află în omenirea aceasta lucruri,pe care le urăsc mai mult ca căldura excesivă şi frigul iernatic.
Când mă trezesc în mijlocul lui ianuarie şi simt că aş da orice ca să nu mă scol din pat până vine primăvara din simplul motiv că e frig,îmi vine să plâng de disperare.Sau serile alea singuratice,când de frig nu te salvează nici cel mai călduros pled din casă,când îţi îngheaţă şi oasele,când o cană de cafea fierbinte nu ţi se mai pare o fericire utopică...Mi se face frig numai când mă gândesc.
Şi da,câldura de vară.Voiam să cad jos şi să mor acolo.Soarele ardea nemilos,asfaltul era topit,iar mie îmi venea să mă dezbrac de epidermă şi să rog cerurile pentru puţină ploaie,dar...Marie a conceput ochi de căţel părăsit şi m-a rugat să merg cu ea în oraş.
Şi pentru ce?
"Un coleg de grupă are în două sâptămâni zi de naştere şi m-a chemeat la petrecere,iar eu habar nu am ce să-i cumpăr!".
Îmi va răscumpăra chinurile mele cu o îngheţată.Sau două.Bine,nu mai mult de trei.
Când i-am adus aminte tactil de acest lucru,mi-a zâmbit şi s-a dus înainte să o cumpere.
Şi da,ei şi-a luat de căpşună.
Până la urmă i-a cumpărat acelui coleg un set de culori acrilice,paremi-se.Însă cu asta chinurile mele nu s-au terminat,pentru că a vrut să se mai holbeze la vitrine.
Mai în seară,când eram ambele suficient de obosite,fără să ne înţelegem,ne-am pornit spre parc.Acelaşi parc,în care mi-am găsit pisica şi în care Marie mi-a zis ceva de apus.
Cred că atmosfera parcului aşa acţiona asupra mea,însa,de fiecare dată îndată ce ajungeam aici,mă prindeam asupra faptului că o admir.
Marie nu era slabă,era rahitică.Mâini şi picioare deosebit de subţiri,cu genunchii şi coturile ascuţite,pe alocuri cu alunele.Claviculele şi oasele omoplatului bine evedenţiate,umeri înguşti,sâni mici.
Ea toată părea atât de îngustă,fragilă,firavă...
Avea faţa ovală,pielea albă,fină,şi pistrui.Nu mi-au ușor nicicând pustruii,însă ei îi dădeau un aer inocent,copilăresc.Ochii mari,de un căprui extraordinar de diferit de al meu.Culoarea ochilor mei bătea mai degrabă spre negru,pe când ochii lui Marie aveau o nuanţă aurie,de miere.Nasul mic,cu vârful puţin ridicat.Buzele,chiar dacă erau subţiri,erau foarte..cum să zic...feminine.
-Eşti frumoasă,- mi-a zis ea şi a zâmbit.
Era frumoasă.
-Poftim?
-Eşti frumoasă,- a repetat.- Mereu mi-am dorit un păr ca al tău.Nuanţa mea mă cam deprimă,de mică toată mulțimea mă profana pe seama părului,iar la tine e atât de frumoasă culoarea.Şi tu eşti frumoasă.Impozantă.
-Toţi cei ce te agăţau pe seama părului erau invidioşi.Îl ai superb,-am zis eu, serioasă,însă Marie a găsit,pesemne,ceva amuzant în tonul meu,pentru că a început să râdă.
Şi,în acel moment,nu înţelegeam ce miroase mai tare a vară:ea sau parcul.
************
Nu înţelegeam ce simt.
Eram obişnuită mereu,oricând mi se întâmpla ceva neobişnuit,să-mi analizez toate emoţiile şi sentimentele şi să le ţin sub control.Însă acum nu înţelegeam.
Nu înţelegeam de ce de fiecare dată când Marie zâmbea sau râdea,aveam impresia că stomacul meu face tumbe,de ce mereu simţeam nevoia să o ating,de ce fiecare gest,fiecare cuvânt şi fiecare mişcare a ei mi se părea atât de adorabilă şi de ce aveam atacuri de sensibilitate de fiecare dată când o vedeam.
Mi-era frică.Foarte frică.Nu ştiam ce sunt sentimentele care nu pot fi date analizei.
Aşa că am sperat că dacă reduc comunicarea cu ea la minim,totul va trece.
Stăteam până târziu la lucru.Când veneam acasă,mă băgam cu capul în hârtii.Ieşeam cu colectivul mai des.Şi făceam asta după acea seară din parc.
Peste vreo săptâmână am observat că atmosfera în casă era cam tensionată.Marie mă privea cu învinovăţire,de câteva ori încercase să deschidă un dialog,însă după câteva încercări a renunţat.
Iar eu mă simţeam mai prost decât cum era înainte să încep să o ignor.
Într-o zi,venind acasă,am observat că în apartamentul nostru nu ardea lumina,şi am cam început să-mi fac griji.Ridicându-mă pe scări,căutând cheia care trebuie printre celelalte,întorcând-o în broască,mă întrebam de ce în casă e întuneric.Deobicei Marie nu pleca nicăieri aşa târziu,însă era prea devreme pentru a se culca.
În hol era linişte.Sandalele ei lipseau.
Am umblat prin bucătărie,prin camera de zi şi prin dormitorul meu,însă nu am găsit nimic ce să semene a scrisoare sau măcar bileţel de la ea că unde ar fi plecat.
Îmi făceam griji şi mai mult.
Şi simţeam remuşcări.
Dacă era supărată că nu prea i-am atras atenţia ultimul timp,şi acum umblă pe undeva seara,pe întuneric,singură?Şi dacă a păţit ceva?A prins-o vreun nebun,sau,încă mai bine,mai mulţi nebuni,şi i-au fabricat ceva?Ea doar e atât de mică,atât de slăbuţă,ea nu s-ar putea apăra...Iar dacă nimerise sub roţile la vreun camion,şi acum stă în spital sau...în morgă?
La ultimele gânduri am încremenit şi m-am acoperit de sudoare rece.
Am stat şi am combinat idei până peste miezul nopţii şi nu,nici că mă gândeam să încerc să mă culc.
La vreo unu s-a auzit soneria în usă,şi eu am început să le mulţumesc tuturor zeilor de care auzisem cândva.
După uşă era un băiat.Înalt,slab,cu părul negru,lung şi ciufulit,nişte şuviţe care s-au dezbătut din coada neglijentă.
În spinare băiatul o ducea pe Marie.
Mi-am adus aminte unde trebuia ea să se ducă.
-Bună seara,- a zis băiatul ceremonios.- Eu sunt Daniel.Fata asta,- a arătat cu bărbia spre Marie- locuieşte aici?
-D..da...D-vstră cine sunteţi?- am întrebat eu la fel de ceremonios,dându-mă la o parte şi permiţându-i să intre.
-Am zis,sunt Daniel.Marie astăzi a fost la petrecerea mea,şi...hm...a luat mai mult decât a putut-o ţine.V-o las în competenţa d-voastră.
-Doarme?- am întrebat eu,îngrijorată.
-Din câte înţeleg eu,ceva bolboroseşte,- a zis el,şi am auzit şi eu bolboroseli.-Dar ar fi bine să o culcaţi,dacă mă întrebaţi pe mine.Sincer vorbind,nu am crezut că Marie e...aşa.
-Cred că a avut motivele ei,- i-am răspuns pe un ton rece,luând-o pe Marie şi încercând să o pun pe picioare.
-Poate.
-Nu vreţi să rămâneţi la un ceai?-am întrebat mai degrabă din educaţie decât din dorinţă ca individul să rămână.
-Nu,merci beaucoup.Mai am acasă pe câţiva care mai necesită duşi de acolo...Ah,ce avem aici?- a exclamat, când mi-a văzut pisica ieşind din cameră şi apropiindu-se de noi.A luat-o în braţe şi a netezit-o pe cap.
Eu mă uitam ciudat la el.
I-a dat drumul pisicii şi mi-a zis:
-Deci,trebuie să plec.Încântat de cunoştinţă.
A plecat fără să-mi întrebe măcar numele.
Marie nici nu se putea ţine pe picioare.Aproape că am târât-o la patul ei.
Mă simţeam obosită.Mă simţeam uşurată că Marie era bine.Mă simţeam disperată pentru că îmi era dor de ea.Mă simţeam stoarsă de puteri de dupa aceste ore de griji.
Plângeam.
Lacrimile curgeau fără să vreau eu,îmi vârsam toată oboseala şi toată vina prin ele.
Stăteam culcată alături Marie,în patul lui Marie,şi plângeam.
Ea s-a mişcat şi şi-a întors capul spre mine.Avea privirea incertă,nebuloasă,şi ochii parcă îi erau acoperiţi de ceaţă.
-Mă urăşti,- a constatat cu o voce joasă,încâlcindu-se în cuvinte.- Eddie,de ce mă urăşti?Ce ţi-am făcut?
În vocea ei,chiar dacă vorbea neclar,se auzeau lacrimi şi disperare.Ca un copil mic,care a fost pedepsit excluzând să merite.
Deşi şi acum era la fel.
-Nu am de ce să te urăsc,Marie.Vorbeşti prostii.- i-am raspuns pe un ton care ar fi trebuit să sune rece.
-Mă urăşti!-a zis ea, cât se poate de serios pentru dispoziția în care se afla.-Altfel ai vorbi cu mine,şi...Ignori...-a sughiţat.-Pleci...des...Ţi-ai găsit altă prietenă,şi acum pe mine mă urăşti,da?Sau prieten...Mă urăşti...
Şi a mai bolborosit chestii de genul.Marie a început să plângă.
Eu plângeam pentru că eram o proastă.
-De ce mă urăşti?- a şoptit ea,din nou.
Şi-a apropiat faţa şi şi-a atins uşor buzele de ale mele.
Marie mirosea a căpşună şi alcool.Sărutul cu gust de vară m-a îmbătat mai bine ca orice şampanie sau vodkă,şi i-am răspuns la el.
Marie avea spinarea caldă şi obrajii umezi.Lacrimile ei străluceau pe pomeţii mei.
Apoi a căzut pe mine şi a adormit.
Am mai stat lângă ea vreo cincisprezece minute.Apoi,clătinându-mă,m-am dus în camera mea.
Nu am dormit mai deloc noaptea aceea.Simţeam gustul verii pe buze şi îmi venea să plâng din nou.
Spre dimineaţă am simţit o dorință nebună de nicotină.M-am dus în camera de zi şi am scos dintr-un loc ascuns un colet de ţigări ieftine.
Fumul a umplut toată casa,chiar dacă fereastra era deschisă.Eu stăteam lângă ea şi fumam,cu mânile tremurând, şi cu ochii roşii şi umflaţi.
Am simţit în urma mea o mişcare,dar nu am întors capul.O pereche de mâini slabe m-au strâns uşor de talie,iar Marie şi-a rezemat fruntea de ceafa mea.
-Nu regret nimic,-mi-a zis.
Nu regretam nici eu.
Era Marie a mea şi o iubeam."

auroredenevers2009 · newbie Data inscrierii: 08/Mai/2009 Mesaje: 32

Scrii elegant si e interesanta ideea cu cele trei iubiri. ;-)

Ce sa zic? Vreau continuarea.